Bărbat dat dispărut, găsit mort în spatele casei

A fost dat dispărut de către vecini de vreo câteva zile, însă el se afla într-o groapă din spatele casei. Descoperirea șocantă a fost făcută de către un aporpiat ce l-a găsit cu fața în groapa adâncă de maxim o jumătate de metru, acolo unde păstra la rece sticlele cu vin. 

Tragedie în satul Boureni din comuna Moţca. În această dimineaţă, un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit decedat în grădina locuinţei sale.

Descoperirea a fost făcută de către un apropiat, care a sunat de urgență la 112. La faţă locului au ajuns poliţiştii criminalişti şi un echipaj medical, care din nefericire nu a putut decât să declare decesul.

Bărbatul locuia singur şi nu prezenţa urme de violenţă pe corp. Vecinii îl știu ca o persoană liniștită și retrasă în ultima perioadă mai ales că l-a părăsit soția.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care a fost cauza exactă a decesului, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iaşi în vederea efectuării necropsiei.

Comentarii

comentarii