Club de sah pentru copiii pascaneni

De la o zi la alta tot mai multi tineri merg la Clubul Copiilor si solicita conducerii sa-i lase sa participe la jocurile de sah. Pana nu demult, ambulance in cadrul unitatii nu exista un astfel de cerc al sportului mintii. Datorita cererilor mari din partea copiilor, health directorul institutiei, rx Gabriel Ciopraga, a decis sa amenajeze la club o sala pentru iubitorii de sah. „Avem ceva timp de cand tot am primit solicitari din partea tinerilor pascaneni ca ar dori sa invete sah. Ca urmare, am discutat cu domnul profesor de matematica Corneliu Bradatianu, de la Liceul Miron Costin, un impatimitor al acestui sport, si l-am rugat sa vina la club sa ii invete pe cei de aici sa joace sah. Dumnealui a acceptat imediat. De sambata trecuta am amenajat o sala speciala pentru acest sport si au inceput si primele ore. O familie din Italia, de origine romana, a facut o donatie de 20 table de sah. Este vorba de familia Alexa, care ne-a mai donat un clarinet, o chitara si un saxofon, donatie ce se ridica la o suma de aproximativ 3.000 euro”, a declarat directorul Gabriel Ciopraga.

Sursa

Comentarii

comentarii