Colaborare intre Colegiul Sadoveanu si Muzeul din Ruginoasa

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi a incheiat zilele trecute un protocol de colaborare cu Colegiul National „M. Sadoveanu” Pascani privind organizarea unor activitati cultural-educative (concursuri scolare, shop expozitii, vizite etc.). Potrivit afirmatiilor initiatorilor, aceasta activitate are drept scop educarea tinerei generatii în spiritul conservarii, promovarii si valorificarii patrimoniului. Activitatile se vor derula în spatiul Palatului Memorial „Al .I. Cuza” Ruginoasa, în perioada 2011-2013.

Cu aceasta ocazie, sub egida „Muzeul Ruginoasa – Pasi spre cunoastere”, se va acorda o tot mai mare importanta educatiei alternative, implicarii active a elevilor în activitati extracuriculare care sa-i transforme pe acestia în actori principali ai demersului educational. „Proiectelor de parteneriat educational dintre scoala si institutiile reprezentative la nivel local sau national le revine un rol esential, acestea facilitând dobândirea de catre elevi a abilitatilor de comunicare, cooperare, creativitate, gândire critica, asumarea unor valori si comportamente, dar si constientizarea rolului pe care generatia lor îl va juca in anii urmatori. Obiectivul general este de a sensibiliza populatia scolara fata de valorile civilizatiei românesti, promovarea valorilor patrimoniului cultural local si ale istoriei nationale, implicarea activa in cautarea de informatii privind istoria locala si sprijinirea proiectului de restaurare si repunere în circulatie a complexului Muzeal Ruginoasa, precum si promovarea acestuia prin activitati de voluntariat”, au precizat cei implicati in proiect.

Sunt vizati sa faca parte din proiect elevii claselor IX-XII ai Colegiului National „M. Sadoveanu” Pascani. Initiatorii actiunii sunt: prof. muzeograf Simona Ionescu – Palatul Memorial „Al. I. Cuza“ Ruginoasa, prof. Mercas Hariclea Monica – Colegiul National M. Sadoveanu Pascani si prof. Cristina Morosan – Colegiul National M. Sadoveanu Pascani.

Sursa

Comentarii

comentarii