FOTO. Poza trucată cu Kim Jon-un mort, devenită virală în presa internațională

O imagine trucată cu trupul neînsuflețit al lui Kim Jong-un a devenit virală zilele acestea în presa internațională. În imagine pare să fie dictatorului întins sub o pătură roșie, cu ochii închiși și cu capul sprijinit pe o pernă.

Poza seamănă cu cea a tatălui său Kim Jong-il, făcută în timpul înmormântării sale din 2011, și a fost creditată de JNN News, potrivit DailyStar.

Starea de sănătate a liderului din Coreea de Nord, Kim Jong-un, a fost un subiect amplu dezbătut zilele acestea, multe publicații internaționale oferind ipoteze legate de situația în care acesta se află după o operație pe cord.

“Kim Jong-un este în viață și bine. El a rămas în zona Wonsan din 13 aprilie. Până în prezent, nu au fost detectate mișcări suspecte”, sunt cele mai noi informații despre Kim Jon-un, susținute de Moon Chung-in, cel mai important consilier de politică externă al președintelui sud-coreean Moon Jae-in.

Primele semne de întrebare cu privire la starea de sănătate a lui Kim Jon-un au apărut după ce acesta a ratat sărbătorirea zilei de naștere a bunicului său pe 15 aprilie.

Comentarii

comentarii