Imnul national va fi intonat obligatoriu lunea in scoli

Imnul national va fi intonat obligatoriu in fiecare zi de luni in toate salile de clasa din invatamântul primar si gimnazial, view iar drapelul va fi arborat permanent deasupra tablei de scris din clase, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat si initiate de deputatul PD-L Maria Stavrositu. Aceasta a fost depusa pe 8 septembrie la Senat, forul decizional fiind Camera Deputatilor. Prin aceasta propunere legislativa se modifica doua articole ale Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema României de catre autoritatile si institutiile publice. Astfel, se modifica articolul 2, litera b), care in noua forma prevede ca drapelul se arboreaza in mod permanent la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al institutiilor de invatamânt si cultura, “precum si in fiecare sala de clasa din invatamântul primar si gimnazial, deasupra tablei de scris”.

De asemenea, se modifica articolul 10 litera g), care prevedea ca imnul national al României se intoneaza la inceputul programului zilnic in scolile primare si gimnaziale si care devine “imnul national al României se intoneaza obligatoriu, in fiecare zi de luni, in toate salile de clasa din invatamântul primar si gimnazial”.

Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativa “creeaza cadrul legal necesar constientizarii de catre elevi a importantei simbolurilor nationale in afirmarea identitatii tarii noastre prin expunerea si folosirea acestora in mod continuu intr-un cadru institutional”.

Sursa

Comentarii

comentarii