Îndemnul Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Iartă, ajută şi mulţumeşte“

Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost singurul înalt prelat, dintre mitropoliţii din România, care a avut mesaje publice în care a încercat să îi liniştească pe credincioşii nemulţumiţi de deciziile autorităţilor, care ar fi vrut să participe la Sfânta Înviere. Totodată, în aceleaşi mesaje, fără a învinui autorităţile, IPS Teofan a arătat şi faptul că, în anumite aspecte, se puteau face unele concesii. Într-un mesaj remis credincioşilor în cursul zilei de miercuri, IPS Teofan a spus că situaţia prin care trecem este grea şi pentru ţară, dar şi pentru Biserică. 

“Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare şi, aşa cum se cuvine, cu rugăciune, post şi pocăinţă. Ne-am alăturat apelurilor autorităţilor şi am îndemnat credincioşii să respecte cu maximă stricteţe regulile stabilite pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Ne-a durut atunci când credincioşii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanţarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei şi preoţi faptul că mulţi credincioşi nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtăşească în acest post“, a spus IPS Teofan în discursul său.

Acesta a spus că înţelege că nevoile sufleteşti ale oamenilor sunt la fel de mari ca cele trupeşti, şi de aceea a cerut să li se permită creştinilor „o mică mângâiere“ – o pâine sfinţită şi o lumânare aprinsă, în condiţiile stricte ale vremurilor de epidemie.

„Este bine că autorităţile au încredere în administratorii pieţelor şi în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că şi Biserica se poate organiza eficient, cu simţ de răspundere. A dovedit-o chiar în această perioadă, asigurând prin voluntari distribuirea de pachete şi ajutoare celor aflaţi în nevoie. Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, obiecte sau alimente, la fel credem că şi un preot sau un voluntar, respectând regulile de distanţare, pot oferi o pâine sfinţită ambalată şi pot aprinde lumânarea celui din faţa lor. Cum o persoană poate merge la lucru, la piaţă sau la farmacie de mai multe ori pe săptămână, aceeaşi persoană ar putea veni de Paşti, pentru un minut, în faţa Bisericii sale sau la cimitir, pentru a aprinde o lumânare. E greu de înţeles de ce acest lucru n-ar fi posibil“, a spus IPS Teofan în mesajul său.

În acel ton a venit şi pastorala de anul acesta, mesajul tradiţional transmis înaintea sărbătorilor pascale. Aici, IPS Teofan a vorbit despre oameni ca fiind „fii ai Învierii“, explicând că în momentul de faţă întreaga omenire trece „printr-un moment de cernere“ în care se vor limpezi multe lucruri, iar „gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe faţă“.

„Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminaţi precum stăteau ucenicii Domnului închişi într-o cameră de teama de a nu fi descoperiţi. Situaţia dificilă prin care trecem nu este cu totul nouă. În istorie, au fost multe momente de derută, de confuzie şi de haos. Au fost invazii şi războaie, cutremure şi imense revărsări de ape, molime şi tot felul de boli necunoscute“, a scris IPS Teofan.

Acesta lansează un mesaj optimist în esenţă, care spune că, la finalul întregii frământări, oamenii se vor întoarce în biserici şi vor fi apropiaţi, dacă nu chiar mai apropiaţi decât înainte. „Un astfel de om nu se înspăimântă iremediabil în faţa morţii, nu calcă pe cadavre pentru a-şi salva viaţa. El se luptă să nu deznădăjduiască, se ridică dacă a căzut, se roagă pentru a primi harul iubirii îndreptat spre toţi, iartă, ajută şi mulţumeşte“, a mai spus IPS Teofan.

Comentarii

comentarii