Instagram va merge fără conexiune la internet

Instagram va merge fără conexiune la internet Când vorbim de un top al celor mai folosite rețele sociale, Facebook este primul în top, iar imediat după el vine Instagram, rețeaua socială care a reușit în doar 4 ani, din momentul trecerii și pe Android, să ajungă de la 30 de milioane de utilizatori la peste 600 de milioane.

Și nu este de mirare acest lucru, în condițiile în care fiecare din noi, cel puțin o dată, s-a oprit să facă o poză, un selfie, pe care apoi să îl urce pe Instagram. Iar lucrurile vor continua să evolueze în direcția dezvoltării aplicației. În cadrul unui eveniment de specialitate, cei de la Facebook au anunțat că Instagram va oferi suport offline pentru ca aplicația să poată fi folosită și atunci când nu există conexiune la internet, permițând utilizatorilor să vadă conținutul care a fost deja urcat.

Momentan, opțiunea este disponibilă doar pentru deținătorii de Android. Motivul pentru care a fost preferat Android este faptul că are un preș de achiziție mai mic, adică exact targetul celor de la Instagram, reprezentat de țările cu probleme de internet.

Comentarii

comentarii