Nichita imparte 200 de pomeni de Paste

Peste 200 familii vor beneficia in acest an de cate un ajutor in valoare de 100 lei, physician cu ocazia Pastelui. Suma de 20 mii lei va fi alocata din bugetul local, prostate conform unei HCL din 2008. Sefii primariei si cei ai Directiei de Asistenta Comunitara (DAC) au renuntat la acordarea unor produse alimentare, try asa cum s-a intamplat de Craciun. “Din a doua jumatate a anului 2010 si pana la momentul actual, luand în considerare modificarile legislative, petitiile înregistrate pentru acordarea unor forme de protectie, asistenta, precum si multitudinea factorilor care influenteaza nivelul de trai, s-a identificat o crestere semnificativa a nucleelor monoparentale care au un grad ridicat de risc social. Avand în vedere aspectele amintite, cu ocazia Pastelui, din acest an, în temeiul prevederilor art. 1, pct. 8 – Anexa nr. 1 din H.C.L. nr. 434/2008, se vor acorda  ajutoare de urgenta în valoare totala de 20.000 lei, pentru un numar de 200 familii si/sau persoane singure, cu resurse materiale si financiare reduse, aflate în evidentele Directiei”, a declarat Luminita Munteanu, sefa DAC Iasi.
Moda pomenilor de sarbatori a fost initiata in 2004, odata cu instalarea in Palatul Roznovanu a primarului Gheorghe Nichita. La inceputul anului 2008, in plina campanie electorala pentru alegerile municipale, Nichita s-a gandit sa largeasca aria beneficiarilor de pomeni. Astfel s-a ajuns ca municipalitatea sa acorde ajutoare in bani sau in natura cu ocazia sarbatorilor de iarna, de Ziua Familiei, Ziua Copilului, Ziua Persoanei Varstnice, in prima zi de scoala sau de Paste.

Sursa

Comentarii

comentarii