Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare în dosarul Bettencourt

    Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost pus sub acuzare, joi seară, în dosarul Bettencourt, a anunţa avocatul său, Thierry Herzog, care va contesta decizia, relatează AFP.

Decizia a fost luată de judecătorul de instrucţie Jean-Michel Gentil, la Bordeaux, în sud-vestul Franţei.

Nicolas Sarkozy a compărut joi în faţa judecătorului pentru o confruntare cu majordomul miliardarei Liliane Bettencourt.

Confruntarea între Nicolas Sarkozy şi majordomul lui Liliane Bettencourt a avut rolul de a verifica de câte ori fostul preşedinte s-a dus la domiciliul moştenitoarei grupului de cosmetice L’Oréal în campania electorală prezidenţială din 2007.

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy s-a apărat în faţa acuzaţiei că ar fi primit bani din partea moştenitoarei companiei de cosmetice L’Oreal, Liliane Bettencourt, în cadrul audierii în faţa judecătorilor care anchetează finanţarea campaniei sale prezidenţiale din 2007.

“Nu mi-au dat niciodată niciun ban şi nu le-am cerut niciodată vreun ban”, a declarat în noiembrie 2012 fostul preşedinte referindu-se la familia Bettencourt, în cursul celor 12 ore de audieri la palatul justiţiei din Bordeaux, potrivit cotidianul Sud Ouest, care susţine, în ediţia de sâmbătă, că a consultat procesul verbal integral.

Aceste declaraţii figurează în cele 32 de pagini ale procesului verbal al audierii, din care Sud Ouest a publicat extrase. După lunga sa audiere, Sarkozy a fost plasat sub statutul de martor asistat, un statut intermediar între cel de simplu martor şi cel de inculpat şi care îi permite avocatului să aibă acces la dosar.

Fostul preşedinte a fost convocat de judecători, care îl suspectează că a abuzat de vulnerabilitatea lui Liliane Bettencourt, în vârstă de 90 de ani, care are probleme mentale din septembrie 2006.

 

Sursa

Comentarii

comentarii