Patru companii de lactate, suspectate de trucarea unei licitatii

Consiliul Concurentei investigheaza patru companii producatoare de lactate suspectate ca s-ar fi înteles sa participe cu oferte trucate la o licitatie pentru atribuirea contractelor de “furnizare produse lactate pentru elevi si prescolari”. Potrivit autoritatii de concurenta, medical cele patru firme sunt: Dorna SA Suceava, Albalact SA Alba, Lacta SA Giurgiu si Simultan SRL Faget Timis.

Procedura de achizitie publica a fost organizata pe 2 septembrie de Consiliul Judetean Giurgiu, iar valoarea totala a contractelor încheiate cu cele patru companii pentru perioada 2010 – 2014 este de 17,9 milioane de lei (aproximativ 4,2 milioane de euro). “Suspectam ca ar exista o întelegere între companiile inspectate de a participa cu oferte formale la licitatie. În acest fel, contractele au fost adjudecate prin rotatie, fiecare din cele patru companii câstigând cel putin un contract. În domeniul achizitiilor publice concurenta se manifesta în momentul participarii la licitatii. De aceea, este foarte important sa depistam si sa corectam disfunctionalitatile din acest domeniu, astfel încât în final sa avem o cheltuire eficienta a fondurilor publice”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

În situatia în care acest for va constata încalcarea regulilor de concurenta, companiile implicate risca amenzi de pâna la 10% din cifra de afaceri. Companiile care coopereaza cu autoritatea de concurenta, în cadrul programului de clementa, pot obtine imunitate la amenda sau reduceri substantiale ale amenzilor.

Din septembrie 2009, autoritatea româna de concurenta a adoptat noile instructiuni privind politica de clementa, care se aplica atât întelegerilor orizontale, cât si restrictionarilor verticale foarte grave.

Legea Concurentei (nr. 21/1996) interzice orice întelegeri exprese sau tacite între agentii economici ori asociatiile de agenti economici, care au ca obiect sau ca efect denaturarea concurentei, în special cele care urmaresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de concurs de oferte, se precizeaza în comunicatul Consiliului Concurentei.

Sursa

Comentarii

comentarii