ProTV Internațional împlinește 13 ani de la lansare

Luni, 29 aprilie, de la ora 20, Dana Rogoz și Monica Dascălu vor prezenta emisiunea aniversară „Noroc cu România-n lume”, unde au invitat cei mai îndrăgiţi 19 artişti români, într-un decor anume creat pentru această zi de sărbătoare. Holograf, Puya, Antonia, Smiley, Alex Velea, Sore ft. Mihai Ristea, Mandinga, Crush şi Alexandra Ungureanu, Zdob şi Zdub, Cătălin Josan, Jukebox, Fly Project, Amadeus, Deepcentral, Ellie White, Andreea Bălan, Publika, Elena Gheorghe vin să ureze „La mulţi ani!”  românilor din întreaga lume. ProTV Internațional promite o petrecere 100% românească, și o emisiune aniversară pe măsură.

„Cifra 13 îmi poartă noroc şi mă bucur că la 13 ani de Pro TV Internaţional avem o astfel de campanie şi că le oferim tuturor un mesaj atât de pozitiv. Eu sunt de 5 ani în echipă, dar în tot acest timp am cunoscut mulţi români talentaţi care ne reprezintă atât de frumos peste tot încât, remarcându-le performanţele, putem spune cu mândrie ‘Noroc cu România-n lume'”, susține Dana Rogoz.

Lansat pe 29 aprilie 2000, chiar în ziua de Paște, PRO TV Internațional este un canal privat dedicat în exclusivitate milioanelor de români care muncesc sau trăiesc în străinătate.

Sursa

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii