Serban Huidu: La "Cronica" voi reveni cand voi vorbi din nou bine

La aproape jumatate de an de la accidentul de schi din Austria, patient Serban Huidu si-a revenit, purchase pas cu pas, la viata normala. Si chiar daca nu e 100% recuperat, chiar daca înca vorbeste mai greu decât îi trec ideile prin cap, îndragitul “Cârcotas” spune ca este, totusi, el însusi.

“Ultima imagine e din teleschi, când urcam spre pârtie, în acea zi de 29 decembrie. Apoi, ajung brusc în 16 ianuarie, când mi-am revenit în simtiri. Intre ele, nu mai stiu nimic. Blank, blackout, vid. Dar stiu ca erau copii, da, pe care i-am evitat si m-am busit de copacul ala, ca au fost martori la accident. Si era o pârtie “albastra”, adica pentru începatori. Pe alta, cu grad mai mare de dificultate, la viteza mai mare, cine stie cum ar fi fost”, povesteste Huidu intr-un interviu pentru Libertatea.
Huidu sustine ca a avut noroc ca a fost tratat de medici straini. “N-am nimic cu sistemul medical românesc, dar nu poti contesta diferentele. Mai ales când e vorba de lovituri la cap. Pai, eu n-am fost operat, de fapt. Medicii au avut rabdare sa vada cum evolueaza totul. La noi, cred ca ma trepanau din secunda unu”, crede Carcotasul.

“La radio am revenit, dar la “Cronica” o s-o fac abia când voi vorbi din nou bine, ca înainte. Dar echipa s-a descurcat grozav si în perioada asta. Acum doi ani, poate ca ar fi fost probleme, dar acum au dovedit ca sunt si suntem o echipa adevarata”, mai spune Huidu.

Sursa

Comentarii

comentarii