Tânăr arestat 30 de zile pentru distrugere

Polițiștii pășcăneni efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere. Un
tânăr a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani efectuează cercetări într-un dosar
penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și
distrugere.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 24
decembrie 2019, un tânăr, de 27 de ani, din comuna Valea Seacă, în timp ce s-ar fi
aflat într-un bar din municipiul Pașcani, ar fi agresat fizic doi bărbați.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 10 ianuarie a.c., acesta a fost
reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

La data de 11 ianuarie a.c., tânărul de 27 de ani a fost prezentat, cu propuneri
legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani și Judecătoriei Pașcani, instanță
care a dispus față de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de
zile.

Cercetările continuă.

Comentarii

comentarii