Totul e "Fabricat în România" în expoziţie!

Uniunea Artiştilor Plastici din România Filiala Iaşi organizează la Galeria de Artă “Cupola”, în perioada 16 – 30  aprilie 2013, expoziţia de artă vizuală “Fabricat în România”.

Această expoziţie evidenţiază arta românească contemporană, printr-o viziune şi concepţie originală.Interpretând lumea în limbaje simbolistice, lucrările expuse transmit stări și sentimente, creațiile plastice relaționând cu conceptul emblematic al evenimentului.

Expun artiștii: Gabriela Benescu, Smaranda Bostan, Andreea Dascălu, Ilie Krasovschi, Oana Moraru și Mădălina Vieriu.

Vernisajul evenimentului va avea loc sâmbătă, 20 aprilie 2013, ora 14. 00.
Prezintă: profesor univ. dr. Constantin Tofan, profesor univ. dr. Petru Bejan și lector univ. dr. Horia Costin Chiriac.
Evenimentul expozițional este organizat în  cadrul Festivalul internațional “Arta și tradiția în Europa”, ediția a IV- a, proiect avizat de Ministerul Educației Naționale în CAEN 2013, Direcția Generală Educație și Învațare pe tot parcursul vieții, axa: Culturi și civilizații.

 

Sursa

Comentarii

comentarii