Vrei să lucrezi în administrația locală?

angajamInstituţiile publice din judeţ au lansat în ultima săptămână zeci de concursuri pentru angajarea a aproape 150 de persoane. Cele mai multe posturi sunt disponibile în me­diul administrativ, la primării şi la instituţii des­centralizate. 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi a lansat trei concursuri pentru ocuparea a nu mai puţin de 41 de posturi: asistenţi sociali, psihologi, asistenţi medicali, infirmieri, educatori, paznici, îngrijitori, referenţi, instructori ergoterapie, administratori, magazineri, şo­feri şi un şef de centru. Concursurile se vor desfăşura spre sfârşitul lunii noiembrie şi la începutul lunii decembrie.

Printre angajatori se numără şi primăriile din Iaşi (doi inspectori şi un referent), Mogoşeşti-Siret (un mun­­citor), Prisăcani (un inspector), Scân­teia (un referent), Mogoşeşti (un auditor), Voineşti (doi muncitori, un coordonator, un învăţător şi un psihopedagog), Sireţel (un referent), Belceşti (un consilier juridic), Târgu Frumos (un şofer şi un arhivar) şi Miroslava (un poliţist local).

Tot în mediul administrativ, concursuri au mai fost lansate de Serviciul Public Judeţean de Pază (cinci agenţi), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (şef Serviciu Economic), Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (un electrician) şi Sistemul Hidro­tehnic Independent Paşcani (un şef formaţie şi un inginer).

În mediul cultural, Filar­monica vrea să angajeze 21 de persoane (12 artişti instrumentişti, şase corişti, un consul­tant artistic, un concert maestru şi şef partidă), în timp ce Biblioteca Centrală Uni­versitară „Mihai Eminescu“ recrutează un bibliotecar, iar Editura „Junimea“, un secretar de redacţie şi un inspector de specialitate. În învăţământ, concursuri sunt organizate la Universitatea Agronomică (un inginer agronom, un tehnician, un muncitor şi doi îngrijitori), Universitatea Tehnică (un lă­cătuş mecanic), Şcoala Gimnazială din Rediu (un muncitor şi un îngrijitor), Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“ (un îngrijitor), Colegiul Tehnic „Gh. Asachi“ (un contabil şi un îngrijitor) şi Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“ din Târgu Frumos (un paznic şi un îngrijitor).

În sistemul sanitar, cele mai multe posturi, 17 la număr, sunt disponibile la Spitalul de Neurochirurgie (10 asistenţi medicali, un instalator, doi infirmieri, un îngrijitor, un economist şi doi registratori medicali). Alte şase posturi (doi asistenţi medicali, un referent, un infirmier, un brancardier şi un muncitor) sunt scoase la concurs de Maternitatea „Cuza Vodă“, în timp ce Maternitatea „Elena Doamna“ are dis­ponibile două posturi (un referent şi un preot misionar).

Printre unităţile spitaliceşti care recrutează personal se mai numără Spitalul „Sf. Ioan“ din Târgu Frumos (un paznic şi un consilier juridic), Spitalul de Recuperare (un infirmier, un îngrijitor şi un kinetoterapeut debutant) şi Spitalul CFR (un inginer, doi infirmieri, un muncitor şi un îngrijitor).

Detalii complete despre fiecare job în parte pot fi consultate pe portalul guvernamental online de profil, la adresa posturi.gov.ro.

Comentarii

comentarii